Destinul dramatic al cântăreţului Cristian Vasile, interpretul „Zarazei“. Idolul femeilor n-a avut parte de iubire, a cunoscut mărirea şi decăderea

★ ★ ★ ★ ★
Cristian Vasile, ultimul trubadur al Bucureştiului interbelic, interpretul celebrului tango ”Zaraza”, este considerat Carlos Gardel al României. Bărbatul şarmant, intelectual şi fermecător a fost cea mai ascultată voce şi idolul femeilor românce în perioada dintre cele două războaie mondiale. 
Cristian Vasile a cunoscut cele mai înalte culmi ale succesului, dar şi cea mai joasă treaptă a decăderii în carieră, sub regimul comunist de care s-a dezis, plătind preţul pierderii celebrităţii. Deşi de numele său se leagă cel mai cunoscut tango din anii 30 şi una dintre cele mai frumoase legende de dragoste din folclorul românesc, viaţa reală a lui Cristian Vasile este mai puţin cunoscută decât poveştile create pe seama lui. 
După majoritatea istoricilor, legenda Zarazei este pură ficţiune şi ţiganca focoasă ”cu zâmbet de heruvim”,  pentru care Cristian Vasile a cântat celebrul tango, n-a existat niciodată. Viaţa cântăreţului, între mărire şi decădere, amor înflăcărat şi dezamăgiri în iubire, bogăţie şi sărăcie, ...
... notorietate şi uitare este cât se poate de reală.
A fost atras de muzică din copilărie
Cristian Vasile s-a născut pe 8 mai 1908 la Brăila, fiind primul fiu al familiei Virginia şi Gheorghe Vasile. Tatăl său era de profesie judecător. Pasiunea pentru muzică s-a manifestat în cazul lui Cristian Vasile încă de la vârsta copilăriei. Dus de părinţi în parc unde cânta orchestra, băieţelul era fascinat de muzică. "Când îl luau cu ei pe Cristian, acesta stătea numai în preajma orchestrei, sorbindu-i cântările. Asculta cu atenţie, urmărea mişcările dirijorului şi se minuna cum treceau melodiile pe la diferite instrumente. Acasă punea pe o măsuţă din curte o măturică, pe care Virginia o folosea la periatul covoarelor şi, alături, făcăleţul de mămăligă, apoi se aşeza pe scăunelul lui şi începea concertul. Era un fel de om-orchestră”, scrie muzicologul dr. Nicu Teodorescu în cartea ”Ultimul trubadur” dedicată vieţii lui Cristian Vasile. Se ştia de pe atunci că băieţelul va ajunge un mare instrumentist, dirijor sau cântăreţ.
 
A rămas orfan de tată după Primul Război Mondial. De creşterea şi educaţia lui s-a ocupat mama lui, Virginia. Ea l-a dus să studieze vioara. Deşi promitea o carieră de violonist, Cristian Vasile a renunţat, pentru că studiul viorii i s-a părut prea anevoios. Prefera canto şi se evidenţiase deja la şcoală ca solist al corului. A urmat liceul ”Nicolae Bălcescu” din Brăila şi s-a înscris la Conservatorul din Bucureşti. Tânărul intenţiona să ajungă solist de operă.
Sedus de viaţa Bucureştiului interbelic, a abandonat Conservatorul 
Viaţa fascinantă a Bucureştiului interbelic, restaurantele şi grădinile de vară cu farmecul lor, ritmurile romanţelor şi tangourilor în mare vogă în epocă au schimbat însă planurile tânărului plecat din Brăila să ajungă solist la Operă.
A abandonat studiile la Conservator pentru a cânta muzică uşoară. Noua carieră i-a adus rapid faimă şi bani. Cristian Vasile a susţinut însă că nu pentru bani şi nici pentru faimă a ales să cânte romanţe şi tangouri, ci din „dragoste pentru cântul vocal”.
Numele său a ajuns în scurt timp unul dintre cele  mai cunoscute din Bucureşti şi calea către succes i s-a deschis.
„Îi ardeau ochii şi-i ardea glasul când apărea în public, dăruindu-se cântecului cum numai puţini interpreţi ai acestui gen au făcut-o. Avea o voce caldă, clară, maleabilă, cu un uşor tremur în ea, al cărei patetism exprima o întreagă epocă”, mai scrie muzicologul Nicu Teodorescu în cartea „Ultimul trubadur”.
Faimă şi bani
Odată intrat în lumea spectacolelor, tânărul Cristian Vasile a devenit cea mai ascultată voce din Bucureşti şi cel mai vânat bărbat. Începutul n-a fost însă uşor. Până la primele contracte, Cristian Vasile a primit şi refuzuri. „Acum vreo câţiva ani, după ce cântasem multă vreme la Răcaru, m-am dus la directorul unei firme fonografice, propunându-i să mă angajeze în exclusivitate, cu pretenţiuni nu prea mari. Nefiind prea cunoscut, cartea mea de vizită nu putea să spună mare lucru acelui director. Fără să m-asculte, m-a refuzat! De atunci a curs multă apă pe Dâmboviţă şi reputaţia mea a crescut. Am înregistrat întâi la Berlin, pe plăci Odeon, în aprilie 1931: «Adieu mein kleiner Gardeofizzier - Adio, scumpa mea» şi «Frag nicht warum ich weine - Nu mă-ntreba», apoi multe plăci Columbia. Într-o zi am primit câteva rânduri din partea aceluiaşi director pe care îl solicitasem eu odinioară, rugandu-mă să mă duc să iscălesc un angajament cu el. Oferta era frumoasă, dar eu nu uitasem primirea ce mi s-a facut prima dată”, povestea Cristian Vasile într-un interviu dat revistei ”Magazinul”.
Celebrul tango ”Zaraza” a fost înregistrat la Berlin, în 1931. Versurile melodiei cântate de Cristian Vasile apaţineau lui Ion Pribeagu. Muzica era creaţia lui Benjamin Tagle Lara. Zaraza a ajuns cel mai popular tango din perioada interbelică.
Contractele au început să curgă şi, pentru că vocea sa atrăgea mii de spectatori, proprietarii restaurantelor faimoase îl curtau cu sume importante de bani. Se spune că, atunci când se muta de la un restaurant la altul, pierderile pentru patronul de la care pleca erau uriaşe, deoarece toată clientela pleca după Vasile. Cei mai cunoscuţi compozitori ai vremii îi scriau cântece şi în interpretarea inegalabilă a lui Cristian Vasile acestea deveneau hituri peste noaptea. În perioada sa de glorie, aproape oricine cunoaştea versurile unor şlagăre precum: „În ochii tăi fermecători”, „Pe boltă, când apare Luna”, „Aprinde o ţigară” sau ”Zaraza”.

Dezămăgit în amor
Cristian Vasile nu era numai un interpret desăvârşit, ci şi un bărbat frumos, cuceritor şi foarte curtat. În perioada sa de glorie a fost idolul femeilor şi a avut nenumărate iubite. Nu a avut însă noroc în amor, pentru că femeile de care se îndrăgostise au profitat de faima şi banii lui. 
A cunoscut prima dezamăgire în amor odată cu Francesca Frangula, o tânără din zona oraşului Roman. Cântăreţul a crezut în iubirea ei sinceră, însă tânăra urmărea doar banii lui. Francesca a divorţat de primul soţ şi s-a mutat în casa lui Cristian Vasile. Interpretul a înscris-o la Conservatorul de Artă Dramatică, a ajutat-o în carieră şi a luat-o de nevastă. Femeia i-a mâncat banii, în timp ce el a iubit-o sincer. Despre câştigurile financiare ale lui Cristian Vasile în perioada sa de glorie se spune că ar fi fost colosale: ”Câştiga într-o lună cât un funcţionar diplomatic într-un an”.

[embedded content]

Francesca n-a fost singura dezamăgire amoroasă din viaţa celebrului interpret. Cristian Vasile s-a îndrăgostit nebuneşte şi de Mary Maud. I-a amenajat femeii pe care o iubea un adevărat palat în casa sa din Bucureşti. I-a adus mobilă din străinătate şi oglinzi de la Veneţia. Mary Maud nu a vrut însă decât banii muzicianului. Când şi-a atins scopul, a rupt relaţia cu interpretul, iar acesta a fost atât de devastat încât a încercat să se sinucidă. L-a salvat mama sa despre care se spune că a fost singura femeie care l-a înţeles şi l-a iubit cu adevărat.

Bolnav de TBC
În al Doilea Război Mondial, Cristian Vasile s-a înrolat pe front în echipele artistice. După război s-a angajat la un mic restaurant din Bucureşti. Au început să apară primele semne ale problemelor de sănătate. Medicii i-au spus diagnosticul de TBC. A zăcut bolnav, în grija familiei, şi a fost la un pas de moarte. 
„Marele Cristian Vasile, vedeta muzicii uşoare, cel din lumina reflectoarelor, aplaudat, bisat, aclamat, admirat, era nevoit să trăiască la pat. Murea câte puţin în fiecare zi. Ros de boală, se hrănea doar cu amintirea unui trecut glorios. Deşi i se făcuse recomandarea de a sta numai în poziţie orizontală, era deseori găsit stând în fotoliu, cu ochii umeziţi. Alteori, privea cu orele pe geam”, mai notează muzicologul Nicu Teodorescu în ”Ultimul trubadur”.
Carieră răpusă de comunişti
Cristian Vasile şi-a revenit din boală, însă nu s-a mai putut întoarce la cariera strălucită pe care o avusese, din cauza comuniştilor. Se spune că a refuzat să se supună celor impuse de activiştii de partid şi din acest motiv a fost aruncat într-un con de umbră. N-a vrut să cânte pentru Gheorghiu Dej sau pentru Stalin şi actele de rebeliune l-au costat. A plătit preţul pierderii celebrităţii şi a gloriei. Deşi i s-a propus să plece din ţară, a preferat să rămână în România, încercând să facă ceea ce ştia mai bine: să cânte.
După mai multe tentative de a organiza coruri şi trupe muncitoreşti, celebrul Cristian Vasile, care umplea săli până la refuz în Bucureştiul interbelic, a ajuns să muncească pe şantierul Întreprinderii Gaz Metan din Mediaş. O vreme a revenit în Bucureşti ca prezentator de programe la Circul de Stat şi regizor la Teatrul de păpuşi ”Ţăndărică”. A cunoscut-o pe Rada Moldoveanu, femeia care îi va rămâne alături până la finalul vieţii. S-au căsătorit şi s-au mutat la Piatra-Neamţ, el ca regizor, iar Rada ca sufleur. Vechile probleme de sănătate au reapărut. Interpretul respira foarte greu, ajutat de un aparat care asigura inhalaţia cu alopent. 
Mormânt fără cruce
Pentru ameliorarea bolii, Cristian Vasile avea nevoie de un loc cu climă propice şi, împreună cu Rada, s-a mutat la Predeal. În ultimii ani ai vieţii, s-au stabilit la Sibiu. Pe lângă boala de plămâni, Cristian a mai suferit o paralizie a corzilor vocale şi o boală de inimă. 
Celebrul interpret a murit în iunie 1974. Afectat de uitarea în care a căzut în ultimii ani ai vieţii sale, se spune că a cerut să nu i se pună cruce inscipţionată cu nume pe mormânt. Ultima sa dorinţă înainte de moarte a fost să fie dat uitării şi nimeni să nu cunoască povestea măririi şi decăderii lui.
Legenda Zarazei
Mai cunoscută decât destinul tragic al cântăreţului Cristian Vasile este legenda ”Zarazei”. Veridicitatea poveştii ţigăncii frumoase pentru care Cristian Vasile s-ar fi războit cu alt interpret celebru, Zavaidoc, este contestată de mulţi istorici. Cristian Vasile a devenit personaj literar, în povestirea ”Zaraza” de Mircea Cărtărescu din volumul „De ce iubim femeile”. 
Legenda spune că celebrul interpret, în perioada sa de glorie, s-ar fi iubit nebuneşte cu Zaraza, o ţigancă frumoasă din Bucureşti. Despre Zaraza se spune că ar fi fost de o frumuseţe dumnezeiască: cu păr lung, brunet şi buze mari şi senzuale. Zaraza ar fi fost una dintre curtezanele de lux ale Micului Paris care s-a îndrăgostit de Vasile când l-a auzit pentru prima dată cântând. 
“Cei din public, îmbogăţiţii şi colaboraţioniştii oraşului, putred de corupţi, păreau să fi uitat până şi ei Sodoma josnică şi monotonă a vieţii lor. Unii tăceau, privind sticlos în faţa ochilor. Alţii duceau paharul alungit de şampanie la gură şi beau din el mult mai mult decât de obicei. Femeile, multe dintre ele târfe trecute prin ciur şi darmon, plângeau ca şcolăriţele. Se surprinse şi Zaraza lăcrimând, şi nu-şi amintea s-o mai fi făcut vreodată”, scrie Mircea Cărtărescu în ”De ce iubim femeile”. Zaraza a rămas femeia lui Vasile timp de doi ani. 

[embedded content]

Frumoasa căreia Vasile i-ar fi dedicat tangoul cu acelaşi nume i-a atras atenţia şi lui Zavaidoc, un alt muzician cunoscut al vremurilor. Povestea de iubire dintre Vasile şi Zaraza s-a încheiat brusc în octombrie 1946, într-o seară în care Zaraza pleacă sa cumpere tabac pentru iubitul ei şi este ucisă de un ţigan tocmit de Zavaidoc. A fost găsită a doua zi cu gâtul tăiat. Distrus de durere, Cristian Vasile a zăcut în beţie zile în şir. Legenda spune că intepretul ar fi mâncat cenuşa Zarazei cu linguriţa şi şi-ar fi turnat terebentină pe gît, ca să se omoare. N-a murit, însă i-au fost afectat corzile vocale.
Verdicitatea legendei Zarazei nu a fost confirmată până acum. Celebrul tango, succesul lui Cristian Vasile şi frumoasa legendă de dragoste au devenit de-a lungul anilor subiecte de roman şi film. Sergiu Nicolaescu a transpus povestea Zarazei în filmul ”Supravieţuitorul”. Viaţa celebrului Cristian Vasile este subiectul romanului de succes ”Zaraza”, scris de Andrei Ruse.