Dem Rădulescu

★ ★ ★ ★ ★
S-a născut la Râmnicu-Vâlcea, la 21 septembrie 1931. Mai înainte de marea cotitură spre teatru, maestrul Dem Rădulescu a avut o valoroasă carieră în lumea boxului. Despre primul contact cu lumea teatrului actorul povestea într-un interviu apărut în revista Teatrul în anii ’80: „Veneau trupe de teatru la Râmnicu-Vâlcea, cu mari actori ca George Vraca, Grigore Vasiliu Birlic, Radu Beligan, care era tânăr pe-atunci.

Când sosea trupa lui Tănase, venea lumea de la ţară cu căruţele, ca la Maglavit, la Petrache Lupu. Mama nu-mi dădea voie la spectacolele lui Tănase. Spunea că sunt prea mic, că pe scenă apăreau femei dezbrăcate... Dacă le-ar vedea pe-astea de-acum... Într-o seară am fugit de-acasă, m-am furişat la spectacol şi mi-am găsit un loc de unde puteam să privesc. Era acolo un individ, căţărat pe o masă; am vârât capul printre picioarele lui şi aşa l-am văzut, pentru prima oară, pe marele Constantin ...
... Tănase. Lumea era în extaz, urla, aplauda...”. Dem Rădulescu a debutat ca actor amator la vârsta de 17 ani, la un bal organizat de fanfara gării.

În 1954 termina IATC, obţinând bursă pe toată perioada facultăţii, iar în 1956 câştiga premiul I pentru interpretare, cu piesa „Stea­guri pe turnuri” (unde era „ban­di­tul” Rijikov), la un concurs pentru tineri actori. A fost remarcat de Sică Alexandrescu şi unul dintre primele roluri a fost în filmul „Politică şi delicatese”. A debutat în acelaşi an la Teatrul Naţional din Bucureşti, căruia i-a rămas fidel toată viaţa. A mai avut colaborări cu Teatrul Bulandra şi Teatrul de Comedie.

A creat foarte multe roluri, îndeosebi de comedie, care l-au transformat într-o legendă a teatrului românesc. Poreclit Bibanu’ În ceea ce priveşte porecla atât de binecunoscută, Bibanu’, îl lăsăm pe maestru să povestească despre modul în care a primit-o pentru că era un neîntrecut povestitor: „Tata era negustor de peşte… Avea un magazin mare de peşte în piaţa din Vâlcea. Fratele meu mai mare a luat într-o zi un biban frumos, l-a învelit într-un ziar şi l-a dus la şcoală, cu gândul să i-l dea profesorului, ca să-l arate ca material didactic elevilor.

Mai întâi lui i-au spus copiii «Bibanu’». După aia mi-au zis «Fratele lu’ Bibanu’», pe urmă porecla s-a prins de mine. Unii au pus-o-în chip de nume - pe afiş, că în ultimele clase de liceu, am jucat în nişte spectacole împreună cu colegii mei. Aşa că acolo am apărut pentru prima dată cu numele ăsta: Rădulescu-Bibanu’. După ce am intrat la Teatru m-am pomenit într-o zi că un student din anul III, Emil Reisenauer - vâlcean de-al meu -, striga după mine «Mă, Bibanule!». Şi parcă a dat cu flit... Că Bibanu’ am rămas”.

Despre cariera sa, Bibanu’ declara: „La concursul pentru tineri actori - "Gala Tinerilor Actori", cum se zicea - am jucat in "Steaguri pe turnuri". Era in ‘55 sau ‘56. Am jucat "Banditul" Rijikov. Am luat o medalie. Si premiul I de interpretare. De acolo a inceput, practic, cariera mea. Atunci m-a placut Sica Alecsandrescu, acest om de teatru cu instinct de geniu... Intalnirea cu el si cu alti mari regizori mi-a schimbat viata. Asta ar fi o alta rascruce... Printre intalnirile astea, esentiale pentru mine, ar fi si cea cu marele actor Gyuri Kovacs. L-am iubit foarte mult. Si poate ca si el pe mine. Ar mai fi de enumerat in lista asta, esentiala pentru mine, Esrig, un regizor exceptional... Apoi Aurel Baranga, care a contat foarte mult in cariera mea. Era o personalitate imensa. El a scris pentru mine unele piese, unele roluri. Cu "Siciliana" am facut 1750 de reprezentatii. Detine recordul in Romania si nu stie nimeni asta...

Am jucat o parte la "National" si o parte la Teatrul "Ion Vasilescu"... In paranteza fie zis, cu "Soldatul Svejk", a fost la fel... Acolo am semnat de trei ori afisul. Pai, eu am facut dramatizarea, eu am semnat regia, eu l-am jucat pe Svejk... Am colaborat cu Jean Grossu la dramatizare. Un mare prieten, un mare traducator... Si cu Svejk am avut tot sute si sute de spectacole... In zilele noastre daca se joaca 300 de spectacole cu o piesa, urla toata lumea... toate megafoanele... Dintre regizori, in afara de prietenul si colegul meu, Ion Cojar, l-as pomeni pe Liviu Ciulei. Cu el am facut un Farfuridi... mai special... in "Scrisoarea pierduta", unde am avut colegi de exceptie: Toma Caragiu, Rodica Tapalaga, Petrica Gheorghiu, Banica, Diaconu, Cotescu, Cioranu si Ciulei insusi.” A jucat în peste 30 de filme Dem Rădulescu a trăit modest, decent şi demn, iar viaţa sa a stat întotdeauna sub semnul profesionalismului.

Nu ştim câtă plăcere îi făcea că este socotit unul dintre cei mai populari actori de comedie. Nu ştim ce simţea când, răsfăţat de public, revenea mereu şi mereu la rampă, pentru a-şi primi ovaţiile. Ştim doar că jocul său avea acoperirea în aur a inteligenţei şi că harul său natural era bogat, iar umorul cizelat prin studiu a devenit marca inconfundabilă a personalităţii sale. A avut numeroase apariţii la radio şi la televiziune. S-a remarcat prin seriozitatea abordării rolurilor de comedie, întruchipând personaje în piese precum „O scrisoare pierdută”, „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, „D’ale Carnavalului”. Nu a existat film important românesc în anii ’70 şi ’80 fără Dem Rădulescu.

Câteva pelicule (a jucat în peste 30 de filme) au rămas pentru totdeauna în memoria românilor: „Un surâs în plină vară” (1963), „Şapte băieţi şi o ştrengăriţă” (1966), seria „B.D.”, „Astă seară dansăm în familie” (1972), „Veronica” (1972), „Un Saltimbanc la Polul Nord” (1982), „Fram” (serial tv) (1983), „Coana Chi­riţa” (1986), „A doua cădere a Constantinopolului” (1994). A format generaţii de actori Iubind şcoala şi-a dorit enorm să fie, la rândul său, un bun profesor. Graţie talentului pedagogic şi a bogatei sale experienţe creatoare în activitatea didactică, a contribuit la formarea a zeci de tineri actori valoroşi ca profesor la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică. Domnul profesor muncea, fără să se plângă, de dimineaţă până seara şi nu întârzia niciodată la spectacol.

Adriana Şchiopu, soţia „binecuvântată” Poate cea mai importantă persoană din viaţa maestrului Dem Rădulescu a fost Adriana Şchiopu. Această actriţă, pe cât de frumoasă, pe atât de talentată, a fost multă vreme „binecuvântata mea soţie”, aşa cum o descria maestrul, dar mai ales cea care i-a dăruit nemurirea, aducând pe lume o fetiţă, Irina. „Un copil la fel de minunat ca şi mama ei. Ele îmi asigură spatele. Nu ai spate nu faci nimic în viaţă!”, spunea maestrul într-un interviu. Irina Rădulescu va debuta ca actriţă în curând, sub bagheta regizoarei Cătălina Buzoianu, aidoma celebrilor săi părinţi, demonstrând, dacă mai era nevoie, că talentul se moşteneşte.

La 10 septembrie 2000, la 69 de ani, Dem Rădulescu a obosit puţin şi a cerut permisiunea publicului pe care l-a iubit atât de mult să se odihnească pentru câteva clipe pe malul celălalt al Styxului. Golul lăsat este unul ireparabil în lumea teatrului şi a filmului românesc. Alexandru Arşinel: „Era o instituţie a umorului!” „Era asistentul profesorului meu la Institut. Am lucrat doi ani împreună cu el. Iubea în primul rând meseria, iar cu noi, studenţii, avea o dragoste şi o preocupare permanentă de a ne arăta. Se urca pe scenă şi arăta cu un haz nebun ce trebuie să facem. Orele la el erau un adevărat regal, o mare bucurie.

Ca actor, mai târziu, am reuşit să joc cu el în multe spectacole de divertisment, la radio şi la televiziune. Era un partener care, prin imaginaţia sa, prin talentul pe care îl doborda, te inhiba. Era de o inventivitate cum rar mi s-a întâmplat să văd la alţi actori. Era o instituţie a umorului! Îmi amintesc că a fost la mine acasă, la Dolhasca, undeva lângă mănăstirea Probota, la o stână și am reușit să-i ofer o masă. Era un mare gurmand. A fost extrem de fericit. I-au pregătit ciobanii mămăligă, brânză, smântână și tot ceea ce derivă din bunătățile pe care ni le oferă oile. A fost primit de oameni cu foarte multă dragoste.

Am regretat foarte mult dispariţia lui timpurie. Ce importanţă ar fi avut în continuare pentru comedia românească, pentru teatrul românesc!” Stela Popescu: „Bibanu’ era un MARE COMIC” „Dispariţia lui Dem Rădulescu a lăsat un gol care nici acum nu s-a umplut. Nu a apărut niciun comic care să egaleze forţa extraordinară a lui Dem Rădulescu, hazul lui cu totul ieşit din comun.

Se spune în teatru că există actori de comedie şi există MARI COMICI. Bibanu’ era un MARE COMIC. Era comic şi ca aspect, dar avea un teribil haz în manipularea cuvântului. El scotea comedie mai mult chiar decât poate intenţionase autorul. Era extraordinar. Toţi studenţii lui l-au adorat. Un profesor extraordinar. Iubea studenţii buni, talentaţi, se lega sufleteşte de ei, îi învăţa meserie. Era fantastic!

Se spune că Dumnezeu îi ia pe cei buni la el. Eu cred că e nedrept, pentru că un actor ca Dem Rădulescu putea să aducă multă vreme bucurie în sufletele oamenilor. Ne făcea să suportăm mai uşor viaţa, greutăţile, să alungăm de la noi tot ce este urât şi rău şi să deschidem sufletul spre ce este frumos. Un mare comic care dispare este o uriaşă pierdere”.

 

articole asemanatoare

Nu am gasit articole asemanatoare

comentarii

Acest articol nu are niciun comentariu

adauga comentariu